M-a trezit ploaia azi dimineata. Delicat si subtil, asa cum ii sta ei in fire. Mi-a batut usor la geam si desi eu inca dormeam, am auzit-o si am deschis incet ochii. Asa mi-am inceput eu ziua.

Iubesc ploaia. Nu stiu exact de ce, dar intotdeauna am iubit-o. E....nu stiu, e altfel. Pentru unii poate parea trista, rece, depresiva; pentru mine e minunata. Chair si cand afara e frig si ploaia ma ingheata pana in suflet, nu conteaza. Ma linisteste, ma impresioneaza, imi da libertate. Nu libertate fizica, ci libertate de gandire. Cand ploua, stau la geam si ma uit in gol la acoperisurile caselor de pe strada si la blocul de vis-a-vis, stropit un pic stramb de ploaia suflata de vant un pic intr-o parte, si ma gandesc. Cand ploua ma gandesc la orice. Atunci e momentul cand mintea mea e cu adevarat libera, cand gandurile prind forma si isi iau zborul din mintea mea. Si desi ploua, si e frig, mai ales acum ca e toamna, gandurile mele zboara nestingherite, planeaza usor peste copaci si peste acoperisurile ude ale caselor de vis-a-vis si se inalta sus, tot mai sus, din ce in ce mai sus pana cand eu nu le mai pot vedea. Oricum nu le puteam vedea, caci ma uitam in gol la ploaie.

Acum nu mai ploua si mi-e urat. Mai devreme a turnat si din bucatarie se auzea fantastic cum cadeau ropotele peste acoperisul micului balconas pe care il avem la geam. Cand eram mica, asa imi dadeam seama daca ploua tare sau doar burniteaza: daca puteam auzi picturile zornaind pe acoperisul de tabla, insemna ca ploua in toata regula, si atunci era bine. Atunci cand puteam auzi zgomotul si din camera mea, era si mai bine. Insemna ca ploua tare. Atunci ma intindeam in pat si ascultam cum ropoteste ploaia pe tabla. Si adormeam asa, si era bine. Acum nu mai ploua asa tare. Rareori mai aud zornaitul ploii pe tabla, si chiar si atunci cand se intampla, nu dureaza mult. Intr-un fel, imi e dor de sunetul acela. Acum stau in pat, langa fereastra deschisa, simt frigul cum imi patrunde in piele si inspir mirosul de asfalt ud, dar nu mai e la fel. Acum nu mai ploua. Si mi-e urat. Si ma ciupeste melancolia de ceafa si nu-mi place.


-------------


M-am gandit de cateva zile sa-mi resuscitez blogul. Ma bantuia pe mine gandul asta de mai demult, de cand m-am apucat de scris si simteam nevoia sa vorbesc despre asta, sa povstesc cuiva ce aveam eu in minte, sa...nu stiu. Pur si simplu simteam nevoia sa vorbesc cu cineva. Eram asa entuziasmata si vroiam sa impartasesc asta cu cineva. Dar inca n-am gasit persoana care sa inteleaga entuziasmul meu si din cauza asta m-am gandit sa reiau blog-uitul. E util, si ma pot descarca in el de tot ceea ce nu pot, sau nu am cui sa spun. Eu de felul meu sunt asa, vorbareata, insa nu multi au rabdarea sau timpul sa ma asculte, si eu tot simt nevoia sa vorbesc. Asa ca m-am gandit: de ce nu? Insa pana acum m-am facut-o, din varii motive. M-am apucat intre timp de scris, si ca de obicei, ideile au napadit in mintea mea mai ceva ca panzele de paianjeni pe gardurile vii din fata blocului vara asta. Si de asemenea ca de obicei, n-am avut cui sa le impartasesc. Sunt prea multe si nu le pot scrie pe toata dintr-odata si pana ajung sa se infaptuiasca asa cum trebuie, nu vreau sa se iroseasca. Si nici nu vreau sa le tin in mine, ca e pacat. Asa ca aseara m-am hotarat: trebuie sa-mi fac blog. Din nou. =D

Jumatate din meritul aparitiei acestiu blog se datoreaza insa altcuiva. El nu stie asta, si cel mai probabil nici nu cred ca l-ar interesa prea mult, insa datorita lui blogul meu a vazut lumina internetului mai devreme decat era probabil timpul sau. Pe el il cheama Bodgan si de ceva vreme ii citesc blogul aproape regulat. I-am si comentat cateva posturi, unele care mi s-au parut mai speciale, si bineinteles, mai recente, intrucat si eu am aflat de blogul lui de putin timp. Insa mi-a placut. Mi-a placut de el, mi-a placut stilul lui, si mai ales mi-a placut felul in care reuseste sa exprime varii stari de spirit si impresii. Nu il cunosc foarte bine - de fapt, tot ce stiu despre el reiese din ceea ce citesc, fie scris de el insusi, fie comenturile altora - insa din cate mi-am dat seama, este o persoana deosebita. Este matur pentru varsta lui, insa nu a uitat nici de partea aceea a sufletului care va ramane intotdeauna copil. Este responsabil si organizat, avand in portofoliu o ampla colectie de site-uri si forumuri de administrat, ceea ce este mai mult decat impresionant, mai ales daca tinem cont de faptul ca majoritatea (daca nu chiar toate - nu stiu sigur, nu le-am vizitat in intregime pana acum =D ) sunt dedicate lumii anime si manga -> mare plus in my books XD. Este inteligent si talentat - compune poezii, scrie scurte schite si povestiri, si mai si deseneaza pe deasupra o.O - are mult bun simt, dar si un simt al umorului foarte...interesant, daca ii pot spune asa. Insa ceea ce m-a impresionat cel mai mult la el este sensibilitatea lui. Este tipul acela de persoana care simte viata cu o intensitate mult mai mare decat restul oamenilor, care se bucura mai tare de lucrurile frumoase si sufera mai cumplit decat ne putem imagina vreunul dintre noi. Am observat asta din majoritatea posturilor lui cu caracter personal si sincera sa fiu, m-a uimit. Nu am mai intalnit genul acesta de persoana pana acum. Cu atat mai putin pe net - spatiu public, adesea nemilos cand vine vorba de relatiile interpersonale. Si ca cineva ca el sa isi deschida sufletul pe un blog si sa-l lase la vedere, unde oricine este liber sa il vada si sa il critice mi se pare un lucru deosebit de curajos.
Ei bine, el mi-a dat curajul sa-mi pornesc blogul cat mai curand. De ce? Nici eu nu stiu exact. Poate a fost pura coincidenta, sau poate firea lui, personalitatea lui un pic ciudata, dar unica in felul ei, si nu in ultimul rand curajul sau mi-au dat acel mic imbold de care aveam nevoie pentru a putea pasi din nou in lumea blog-uitului fara sa ma gandesc prea mult la consecinte. And for that I say thanks! ^_^


Revenind la sus-numitul blog, trebuie sa mentionez ca nu stiu inca ce va contine - au trecut ani buni de cand am scris ultima data intr-unul - insa nu prea conteaza. Nici nu trebuie sa aiba o tema anume. Locul asta e mai degraba o extensie a propriei mele minti; un lacas in care sa ma pot elibera de tot ceea ce e prea mult, sau prea greu de tinut in mine. Ganduri personale, idei, observatii, povesti - orice. De asta nici nu se numeste in vre-un fel. Pentru ca nu e ceva anume. Nu are forma, sau vre-un scop precis, si nici o tema pe care sa o urmeze. E...nimic. E imaterial. Ca si gandurile mele, din care s-a nascut, si din care isi va trage esenta existentei.
Nu pot garanta ca va fi catusi de putin coerent, insa nici asta nu prea conteaza. Eu gandesc complet aleator uneori, si ceea ce gandesc cateodata nici nu prea are sens. De asemenea, de cele mai mule ori gandesc, si mai si vorbesc, in cate doua limbi simultan - mostly engleza, pentru ca asta e limba in care s-ar exprima adevarata mea persoana, daca as avea asa ceva. Asa ca nu garantez nimic.
Nu ma astept sa-mi citeasca cineva blogul; de fapt, ar fi la fel de bine daca ar ramane uitat undeva, prin colturile blogosferei (geez, I hate that word -_-') si nimeni n-ar afla vreodata de el. Nu ma consider blogger (hate that word, too -_-') si nici nu vreau sa fiu unul/una. Asa ca daca asta cautati, va pot recomanda o multime de alte bloguri de multe ori mai interesante decat locul asta.

Gata. Mi-am facut datoria de cetatean responsabil (cica XP) si v-am avertizat. Acesta ar fi probabil momentul in care voi v-ati intreba ce mama naibii mai cautati pe aici si ati inchide instantaneu fereastra, sau tab-ul, in fucntie de modul in care vizualizati aceasta pagina. So if that's the case, don't let me stop you. Have a nice life! XD Daca insa mai sunteti inca prin preajma pana la sfarsitul acestei fraze, atunci e bine. Va felicit pentru rezistenta si va urez bun venit pe taramul meu! Sper sa ne intelegem bine. XD



Si atat.




Acum ma intorc sub patura, ca deja mi-au amortit degetele de frig.
As vrea sa inceapa sa ploua din nou...