Mda. Asadar si prin urmare, ar cam fi cazul sa mai postez ceva, neh? Nu de alta, insa am multe de zis si nu vreau sa le uit. :D

Saptama asta a fost o nebunie continua, atat la propriu, cat si la figurat. De la facultate, cu proiectele, agitatia si stresul aferente, la probleme cu firma (mare motiv de nervi pentru tata => si mai mare motiv de stres pentru noi X< ), la sosirea (in sfarsit!) a tabletei grafice a Irinei si pana la Festivalul de Film Japonez si reuniunea cu prieteni dragi noua (si de asemenea, intalnirea unor oameni noi, fantastici si la fel de nebunatici ca si noi :P) incluzand toata agitatia care e inevitabila la o astfel de ocazie. E foarte mult de povestit la capitolul asta, insa nici daca as incerca, nu cred ca as reusi sa va descriu exact cum a fost saptamana asta pentru mine. Suffice it to say, though, that I've created many wonderful memories that I will never forget and I'm ever so thankful for that. ^.^

Festivalul in sine a fost un succes, dupa parerea mea. Au fost proiectate filme de calitate, unele mai bune decat altele, dupa cum era si de asteptat, de altfel, insa per total a placut publicului. Titluri de remarcat ar fi "Always SANCHOME NO YUHI", "CHIRUSOKU NO NATSU" si "FUTARIBIYORI", care au fost, conform parerii generale (si subscriu la aceasta) cele mai bune filme din toate cele prezentate. Asteptam urmatoarea editie, de preferat cat de curand. ^.^

Cu ocazia asta, I got myself a notebook from Raluca, which made me really happy! Din modelul pe care il vroiam eu nu le mai ramasese decat un exemplar, care a fost dat inainte sa apuc eu sa-l comand, insa ea a facut in asa fel si mi-a mai adus unul intr-una din serile in care a venit la film! Yupeee! "Lady in waiting" is now mine for keepers! \:D/ *does the little happy dance* Ne-am reintalnit, de asemenea, si cu Lucia (Elafros de pe deviantart, pentru cine cunoaste), Florin (Sentaro de pe Project Sakura) and we also got to know Miku (geisha de la Niji), Shin (tot de pe devart), Bebe (un amic de-al Luciei), Iulia (friend of Raluca's) si o a doua Lucia (Yume-no-Hime de pe devart). They were all wonderful people and we had such a great time hanging out and talking and sharing interests and laughing like crazy kids down the streets at night. :))

Am cunoscut in ultima seara a Festivalului (printre altii) si doi dintre membrii Cosplay Society (trupa de cosplay care a castigat premiul doi la concursul pe grupe la Niji), namely Caro and Motzy, which were really super amazing people and who apparently seemed just as thrilled to get to know us as we did them. :D M-a surprins un pic cat de entuziasmati au fost ca ne-au cunoscut, cuz after all, noi eram practic niste nimeni pe-acolo. N-am participat la concurs la Niji, n-am facut nici un cosplay foarte stralucit pe parcursul conventiei, n-avem nici photoshoot-uri si nici o identitate propriu-zisa ca si trupa de cosplay...so we were basically just a couple of girls that cosplayed for two days at some convention. Why so excited to meet us? @_@ But apparently, they were, and apparently, they loved our cosplay, and it kinda made me feel good, for some reason. ^.^ So good, in fact, that sis and I did a little talking at home that night and decided to revive our cosplay team. :D We are now called FTL, un nume care are mai multe semnificatii, insa asta ramane surpriza. :P

Ieri ne-am intalnit din nou cu Motzy, Caro, Lucia si Bebe and we just hung out for a couple of hours. Am vorbit despre vrute si nevrute, am ras, am primit cadouri (un manual de japoneza de la Caro, cu care am vorbit despre pasiunea noastra comuna pt aceasta limba si foarte multe merchandise marca Anime Mania de la Bebe), am dezbatut spiritul artistic al lui Motzy, mi-a povestit despre ideile lui pentru o viitoare manga si chiar o carte of sorts, am comandat frappe-uri pe banda rulanta si am sacrificat o portocala pe altarul artei, in onoarea Luciei si a lui Motzy, care ne-au si incantat cu niste display-uri de talent. :D Eu si Ina i-am dat un commission pentru o scena dintr-unul din cosplay-urile noastre (yaoi stuff la greu :X I know Cedik’s probably rolling his eyes at me at this point, which is why I’ll kindly ask him to turn a blind eye on this one, kay? :D) si i-am urmarit progresul pana a venit vremea sa plecam. Am condus-o pe Caro pana acasa, ca sa vedem unde sta si sa stim unde venim azi pentru meet-ul de repetitie al Cosplay Society, la care ne-a invitat sa asistam. Faza cea mai tare (or...kind of not -.-") a fost ca la un moment dat, am trecut pe langa un gang ingust in care era un caine. Eu vad sus-numit caine si zic "Uuuh cateeel! Buna!!!" Catel ma vede si face "*hap*" in mana mea, dupa care ma latra de mama focului. Apparently, ma muscase destul de nasol, insa pe moment n-am realizat exact cat de grav era. Abia dupa vreo zece metri, cand m-am uitat mai atent in lumina unui stalp de iluminat, am observat ca de fapt imi gaurise palma destul de bine, all the way through skin and fat tissue, almost to the muscles. As minti daca n-as recunoaste ca am intrat intr-o oarecare panica, mai ales datorita faptului ca nu puteam stii daca acel caine era sanatos sau nu, which could have been very dangerous for me. So...yeah. You can imagine what I was going through at that moment. x_x Noroc cu oamenii astia grozavi cu care eram, care m-au linistit in aceasta privinta (sau cel putin au incercat...insistent chiar :P) si m-au convins sa nu ma gandesc la ce poate fi mai rau decat daca ajung in aceasta situatie. Pe drum spre casa am 'aranjat' un pic povestea, ca sa le pice bine si alor mei, excluzand faptul ca am fost muscata in drum spre casa lui Caro si corectand cu varianta unui incident in cartier, which is a little easier to take. Anyway. Tata s-a ocupat de gaura din palmea mea, mi-a curatat-o, mi-a tratat-o si mi-a bandajat-o. XP Faza cea mai tare a fost la curatat, cu spirt, bineinteles, ceea ce nu a fost chiar simplu – si nici placut. A fost cam asa:

Eu: “Da’ sa nu bagi spirt, pentru ca stii, e rana deschisa, si poate sa nu fie bine sa bagi spirt peste o rana deschisa, asa ca nu baga spirt, bine?” :-S

Tata: “Hai, mah, lasa-ma ca stiu eu ce fac. Tu stai cuminte acolo.”

Eu: “Dar…”

Tata: *ignores me as he gets stuff ready to clean the wound* "Bine, acum nu te uita."

Eu: *stares intently*

Tata: "Ioana, nu te uita, am zis!"

Eu: *keeps staring*

Tata: *drenches wound in medicinal alcohol*

Eu: &$$@#%%(^*#%#$@^#&$%$%#^!!!! X_X *grabs hold of wrist till nails dig into flesh*

.…moment in care mama si Ina au venit sa ma tina de vorba si sa-mi distraga atentia de la ce facea tata acolo in palma mea, which kind of worked, at least to a certain point. My wrist still got marks, tho. -.- XP Din nefericire, gaura e cam adanca, ceea ce inseamna ca o sa treaca o vreme pana se vindeca, ceea ce ma cam incapaciteaza un pic, seeing as I'm right-handed. Din fericire, insa, un prieten de-al lui tata, care e veterinar, a zis ca daca nu ma doare si nu se umfla pana a doua zi, I'm relatively safe. Pana acum n-a fost cazul, so I say I'm clear. :D Atata mi-ar mai fi trebuit, sa ma doara - or worse, to need stiches. *shudders* A, si de asemenea, o vreme n-o sa mai pot scrie bine, asa ca o sa ia Ina notite la cursuri si pentru mine *puppy dog eyes at sis* si de asemenea, cu aceasta ocazie mi-am castigat titlul de 'rezident werepup in the making'. :-> :D I’m looking forward to the blood. >:) XD

Azi am revenit la Caro acasa, desi toata ziua a plouat oribil si a batut un vant de-ti ingheta sufletul in tine. Eh, ce nu facem noi pentru oamenii pe care-i iubim? :D Da, da, stiu, m-am atasat cam repede de ei, da' ce pot sa fac? Mi-au intrat sub piele. ^.^ Am ajuns relativ repede, considering the freakin' weather, si am stat o vreme doar cu Motzy si Caro, pana s-a mai adunat trupa. N-au venit toti cei asteptati, insa cei care au venit au fost mai mult decat suficienti pentru a intretine atmosfera si a oferi un spectacol pe cinste. Repetitii n-au facut prea mult, pentru ca erau prea putini, insa chestia asta n-a contat chiar atat de mult. In rest ne-am jucat, ne-am prostit pe-acolo ca niste copii mici, am mancat turta dulce, am facut poze si am repetat alaturi de ei coregrafiile lor sau ale altora, am ras foarte mult si ne-am simtit fantastic. Motzy ne-a dat schita desenului inceput ieri si promisiunea de a si colora versiunea finala, pe care o are in curs de lucru, iar noi am incercat sa-l aparam de abuzurile colegelor de trupa, sarmanu' baiat fiind, dupa cate se pare, tinta preferata a tuturor tipelor. XD Ne-am distrat de minune si nici n-am observat cand s-au dus mai bine de patru ore. La final am facut cateva poze de grup, ocazie cu care am aflat ca am fost oficial co-optate ca si 'membri onorifici' ai Cosplay Society. ^.^ Kawai, desu ne? :D

Maine ne intoarcem acolo, de preferabil mai devreme decat azi, sa-i vedem pe toti la repetitii, caci se pare ca maine se da adunarea pe bune. I'm actually looking forward to the real thing, not to mention seeing them again. XD They're growing on me and although at first sis and I were adamant about not joining their group, after today I'm starting to think about how it would actually be like if we did. Nu neg faptul ca ar exista unele mici-mari probleme si de asemenea as uri daca s-ar ajunge vreodata la o alta situatie cum a fost cea cu Mihaela (Rukia din grup) si as ajunge sa regret ca m-am alaturat, insa in acelasi timp nu ma pot abtine sa nu ma intreb cum ar fi....

Eh, pana una-alta, trebuie sa dorm acum si mai vedem pe parcurs cum decurg lucrurile. Oricum, pentru moment am lucruri mai importante la care sa ma gandesc, asa cum sunt spre exemplu cele doua proiecte monstru la care eu si Ina trebuia sa continuam sa lucram azi si de care, bineinteles, nu s-a atins nimeni. :)) Sau faptul ca avem o mie si una lucruri de rezolvat incepand cu saptamana care vine si pe care nu stiu inca cum o sa le dam de cap. A, sau, bineinteles, faptul ca mai e o saptamana pana vine Craciunul (\^.^/ wooooooooo!!!!!!), which is my favourite holiday of the year and which I'm very much looking forward to. :D

In loc de final, va las melodia pe care o sa adorm eu in aproximativ 10-15 minute. XP See ya soon!

Sau "A doua seara a Festivalului Filmului Japonez".

A fost super tare. Initial nu stiam daca o sa putem ajunge macar in seara asta, si sincer, nici nu planuiam asta. Insa pe dupa-amiaza a venit Dan pe la noi sa ne aduca daruri de Mos Nicolae (yes, we're incredibly spoiled by our family, I know XD I feel that we don't deserve so much, but they never listen, no matter what we say) si i-am mentionat asa, in treacat mai mult, de Festival. Am vorbit un pic despre asta, insa n-am facut mare caz. And then next thing we know, mai pe seara ne suna Dan sa iesim la film. And we were like 'O.O what?'

Bineinteles ca n-am mai stat pe ganduri si am tulit-o. Am reusit sa trecem si prin tata, prin tot si duse am fost. I-am luat pe Dan si Elena de acasa, apoi la TNB ne-am intalnit si cu Roxana si apoi am bantuit un pic pana am gasit sala. It was hilarious, you should've seen us. :)) But in the end we found it and we were in.

Inauntru ne-am intalnit cu Florin, aka voluntarul minune de la Niji, care mai sa nu ne recunoasca fara costumele de cosplay. :P Am stat un pic de vorba, dupa care ne-am intreptat atentia catre dificila sarcina de a ne gasi locuri, intrucat la 7 fara un sfert, cand am ajuns noi, deja se ocupasera cam trei sferturi din scaune. Iar o alta cincime era rezervata pentru cei ce urmau sa vina un pic mai tarziu. Eh. Intr-un final ne-am gasit locuri libere pe la etaj, insa nu pe scaune, caci nici acolo nu prea mai erau libere, ci pe culoarul liber din fata primului rand, pe un fel de 'extensie' a podelei. Whatever. In mai putin de zece minute, si zona asta era ocupata, which was actually hilarious, if you think about it. There were so many people in there, de la pusti de liceu pana la mosulici de 70-80 de ani. And I'm not kidding, chiar am vazut un astfel de mosulic pe cand ma chinuiam sa ies, la sfarsitul filmului. It's amazing how many different types of people share the same passion as the rest of us kids. XD A, si am vazut-o si pe Lucia (Elafros) la un momenta dat, insa n-am putut sa strigam dupa ea, pentru ca ea era la parter si noi sus, si ar fi fost un moment cel putin ciudat. XP

Filmul in sine s-a intitulat "Charisma" si mie mi s-a parut misto. Bineinteles, a avut si parti bune -ca de exemplu povestea, si cantitatea de materie cenusie necesara urmaririi si intelegerii plot-ului in sine, which is always a big plus in my books :D a, si replica cea mai tare din tot filmul: "Anata wa Charisma desu." <3 style="font-style: italic;">really cool scene :> - dar implicit, si parti mai putin bune, precum prezenta unor scene un pic confuze, sau dificultatea de a intelege motivul pentru care majoritatea personajelor a fost decimata fara mila, unele dintre ele fiind omorate in niste moduri cel putin absurde, IMO o_O. Per total, insa, a fost un film bun. La iesirea din cinemateca l-am vazut si pe Reactive prin multime, si pe Alexander si Maki, plus pe Florin din nou.

Definitely looking forward to tomorrow. And the rest of next week, too, obviously :D


Acum e foarte tarziu si eu stau in pat in pijamale, cu Earl in brate, chinuindu-ma de cateva ore bune sa lucrez ceva la CC. Insa, avand in vedere ca scriu acest post instead of actually working, va puteti face o idee despre cum merge treaba, nu? :P Adema imi canta in player ceva despre "The way you like it" and I'm like 'yeah, the fuck I like it, I'm frikkin' stalling here! =))'
Eh. Nu-i nimic, maine o sa am mai mult randament. Seara asta m-a alimentat cu energie cat pentru o intreaga saptamana, asa ca o sa am cu ce sa lucrez. XD

A, si inca ceva: Ioana, maine la 6 jumate cel tarziu tre' sa fim in sala, sa ne luam locuri ca lumea. Si Irina, please please please free your schedule si vino si tu!!! *gives you the sweet puppy eyes, cuz no human live can resist them* XD

In loc de final....erm...Oyasumi, minna-san! XD
Props go to whoever knows what that means. Si nu, fetele mele de la japoneza nu se pun. Si nici google-ul, cuz that's cheating. :P

A venit mai devreme anul asta. :P Mai exact, acum vreo 2 ore.

Din pacate, a venit si cu un moment mai blah, pe langa cadourile aferente (de ce inca ne mai aduce cadouri, nu stiu, dar nici nu ma apuc sa comentez XP). Jumatatea mai putin placuta e ca n-am mai mers la film in seara asta; prima proiectie din cadrul Festivalului de Film Japonez cel mai probabil ca s-a terminat deja la ora asta, si noi n-am putut sa mergem, pentru ca pe tata l-au apukt figurile acum cateva zile si ni s-a pus impotriva. X< Faza asta ma demoralizat oarecum, pentru ca eu chiar vroiam sa merg...

INSA in seara asta si-a recompensat minusul cand, impreuna cu mama (de fapt, la ideea ei) s-a prezentat cu un aparat foto la noi. XD Yep, I know, finally! hehe. E un Panasonic DMC-LZ8, 5x zoom optic si 8.1x digital, LCD de 2.5", argintiu, dotat cu multe optiuni de fotografiere si inregistrare video si pe deasupra, cu un card de vreo 2 GB si foarte multa hartogarie, inclusiv manuale de utilizare in niste limbi de stai in cap. And I mean that literally, ca nici macar nu scrie cum se numesc respectivele limbi. O_O XP.

Dragut. XD Abia astept sa-l scot la testare. *nudge nudge wink wink la cine se prinde* haha, I'm so obvious, right?
Partea buna e ca...pai, nici nu stiu de unde sa incep sa va povestesc exact cat de folositor ne e, si mie si Inei, un asemenea aparat, dar cine ne cunoaste si ne stie pasiunile si planurile de viitor isi poate face o parere.


Si tot azi m-am hotarat sa-mi iau o BJD. XD Sounds kind of silly, I know, but I dun really care. Mi-au placut din prima secunda in care am aflat de ele, iar acum ca fac si proiect la Sisteme Informatice tot pe aceasta tema, si m-am documentat in mai mult detaliu decat am facut-o inainte, ideea de a-mi lua una imi surande inca si mai mult. Nu stiu exact nici cand, nici cum o sa fac o astfel de miscare, avand in vedere ca preturile variaza foarte mult de la fabricant la fabricant, si pe deasupra, ca o astfel de papusa nu inseamna numai corp si cap, ci si muuuuulte multe alte accesorii (vezi face up materials, mentainance tools and the sort), acelea adaugand la randul lor la pretul total...insa intr-o zi o sa fac si asa ceva.

Poate n-o sa-mi iasa nimic la faza asta, din punct de vedere practic si/sau financiar, sau poate ca da. Nu stiu. Ideea e ca nu vreau sa ma trec un 'what if' pe lista. Vrea s-o vad reala. =]


Acum mi-e bine. Am fursecuri in forma de nuci langa mine si "Unfurl" pe Winamp si mi-e bine si caldut. Da, Katatonia din nou, pentru a treia zi consecutiv. XD ce vreti, cand imi ramane o melodie blocata in minte, pai imi ramane, nu gluma! =))) e a doua oara cand mi se intampla o faza ca asta, dupa "Mora" a lui Sonny Moore. That was a phenomenon, seriously - even got sis hooked, out of all people! =)) lol.

Props go to Cedik for providing me with such addictive goodies. :P

In loc de final, luati de vizionati si ascultati, si aveti grija sa nu va ramana si voua blocata pe sistem. XD

De nimic nu mi-e frica in lumea asta asa cum imi este de trei lucruri: de Dumnezeu, de moarte si de durere.

Primul, cred ca se intelege de la sine. Poate n-oi fi eu cea mai evlavioasa persoana, insa un lucru il stiu sigur: nici eu, nici orice altceva din lumea asta n-a aparut din nimic si nici asa, aiurea. Totul in lume are un sens si acela ii este dat de o autoritate ce se situeaza mult deasupra capacitatii vreunuia dintre noi de intelegere, o putere pe care nici nu putem sa incepem sa ne-o imaginam; insa ea exista, si ni se infatiseaza in fiecare zi, in fiecare lucru din jurul nostru, in fiecare eveniment pe care il traim si fiecare persoana pe care ne este dat sa o cunoastem. Asta am crezut de cand ma stiu, asta cred si acum si tot asta voi continua sa cred pana la cea din urma suflare. Acesta este Dumnezeul meu: nevazut si neinchipuit, insa mereu acolo, undeva, peste tot, in lume. Lucreaza in moduri nebaunuite si de aceea il venerez, si tot de aceea mi-e frica de el. Poate 'frica' ar fi putin cam mult spus, totusi...nu stiu. Nu pot explica in cuvinte.

Cu moartea, insa, e o alta poveste. Moartea ma ingrozeste...vorba aia, 'de moarte'. Sfarsitul ma ingrozeste, finalul absolut al tuturor lucrurilor, cunostiinta faptului ca intr-o zi, mai devreme sau mai tarziu (nici nu stiu exact care situatie ar fi mai buna), voi inchide ochii si nu-i voi mai deschide niciodata din nou. Ca lumea din jurul meu, amintirile mele, sentimentele si trairile mele se vor intuneca intr-o zi si nu vor mai reveni niciodata. Ca toti cei dragi mie nu-mi vor mai zambi niciodata si ca nu voi apuca sa le mai aud vocile. Ca nu voi mai reusi sa duc pana la capat cele incepute, sau sa termin cele ce erau aproape terminate, sau sa mai apuc vreodata sa ma bucur de micile minuni ale vietii, de tot ceea ce-mi facea existenta un pic mai frumoasa. Ma ingrozeste gandul ca toate acestea se vor sfarsi intr-o zi. Nu pot spune 'adio'. Pur si simplu nu pot, si niciodata n-am facut-o. Nu vreau sa ma gandesc la finaluri, in nici un context, cu atat mai putin la cel mai mare final.
Nu-mi pot imagina cum va fi sfarsitul meu, desi uneori parca mi-as dori sa pot. Cam macabru, stiu, dar asta simt. Macar sa stiu daca ma duc linistita sau....sau nu. Dar apoi imi amintesc de ceea ce ar insemna asta si nu mai vreau sa ma gandesc.

Cu durerea e cam aceeasi poveste. Unii sunt foarte rezistenti la durere, fie ea fizica sau psihica - ori emotionala, daca vreti. Eu n-am fost niciodata asa. Multi mi-au zis, si am recunoscut-o si eu la un moment dat, ca sunt o persoana mai degraba emotionala, decat rationala. Din totdeauna am fost de parere ca asa e mai bine, ca inima ar trebui sa primeze, nu creierul, ca viata este filtrata prin prisma sentimentelor care iti guverneaza fiinta, firea si modul in care alegi sa traiesti, nu a constiintei sau a cunostiintelor acumulate de-a lungul anilor. Sunt impresiile si simtamintele cele care iti raman in suflet si tot ele sunt cele care te alina atunci cand ti-e greu sau care te ajuta si te sprijina atunci cand ai nevoie de ajutor - fie ale tale, fie catre si de la cei din jur. Nu cantitatea de informatii pe care ai acumulat-o te ajuta sa-ti deslusesti viata si sa o traiesti asa cum simti ca este mai bine pentru tine, ci inima, jumatatea emotionala a fiintei tale. Si de aceea eu nu pot suporta durerea. Unicul lucru care imi poate zdruncina echilibrul precar pe care se cladeste fiinta mea este durerea, acel sentiment insuportabil de neputinta, de prizonierat in ghearele unei influente cu mult mai puternice decat pot eu suporta, care uneori se joaca intr-un mod diabolic cu mine si incearca sa ma testeze, sa vada cat pot duce, pana unde pot rezista, pentru ca alte ori sa nici nu se mai oboseasca cu astfel de detalii. Durerea ma paralizeaza, ma ingrozeste, pentru ca imi aminteste ca sunt doar un om si ca sunt definita, ca si fiinta umana, de atat de multe limitari, de atatea neputinte si atatea greutati incat uneori ma intreb cum de mai sunt inca in viata. De la accidente, de la cele mai banale pana la cele cu adevarat tragice, pana la dureri ale sufletului, suferinte pe care nimeni nu le poate vedea, putini le pot banui macar si inca si mai putini le pot vindeca - durerea, sub orice forma ar veni, ea este unul dintre cele mai dificle lucruri de indurat. Poate ca nu ar trebui sa spun asta, si probabil nu aici....dar nu mai conteaza...ba nu, mint. Conteaza.


Dar destul despre mine.
Voua de ce va e frica cel mai tare?

Un singur cuvant: frikkin' awesome!!!

Nu vrea sa spoil, dar tin sa va recomand insistent sa vedeti filmul. Eu si Ina tocmai ne-am uitat la el in seara asta si avem numai cuvinte de lauda. Din pacate, n-am reusit sa gasesc cartea pe nicaieri pe net, asa ca nu pot sa compar ecranizarea cu originalul, insa pentru o prima vizualizare, sunt foarte placut impresionata de ceea ce am vazut. And I'm not just talking about the HOT MAN CANDY, either, although that's a major plus in my book. XP hahaha

So my advice to you is: go watch "Twilight" NOW! XD

In loc de final, va delectez cu trailerul oficial, just enough to get a picture of what awaits you: