Cand el inchide ochii, se vede pe marginea unei prapastii. Mainile intinse deasupra golului simt vantul cum sufla in sus spre el si ii trece printre degete si il indeamna la libertate. El simte si asculta suierul usor al vantului si inauntrul lui ceva se sparge in doua. Deasupra lui e cerul de un albastru pur, neintinat de nori sau pasari, nici macar de soare. Intr-un final sare, iar vantul se transforma in urlet de vijelie in urechile lui. Dedesubt raul de un albastru pur il asteapta, incurajandu-l la liberate. El cade cu viteza, si nu mai poate vedea cerul albastru de deasupra, insa raul de dedesubt il asteapta cu nerabdare. Si cade, cade, cade la nesfarsit, pana cand.....deschide ochii si realitatea sclipeste inaintea lui. Realitate cruda, banala.
Asa ca prefera sa inchida din nou ochii...raul il asteapta...

Pe de alta parte...

"Eu visez un camp deschis, de un verde crud si umed de roua. Vad dealuri dupa camp si copaci razleti punctand intinderea de verde crud si umed de roua. Simt miros de iarba si pe jos covorul de verdeata se intinde pana sus, pe culmile dealurilor, disparand in orizont cam ca roua la rasaritul soarelui. Doar ca roua mea nu dispare. Roua mea ramane umeda pe camp si campul se intinde spectaculos pana sus, pe culmile dealurilor. Si intinderea se infatiseaza inaintea ochilor mei in toata splendoarea ei idilica, in puritatea ei naturala, proaspata si impecabila.

Insa eu nu vreau camp. Si nu vreau nici roua, si nici dealuri sau copaci razleti. Si nu vreau perfectiunea ei imposibil de inchipuit si nu vreau verdele ei crud si proaspat.
Nu vreau spatiu larg si luminos; vreau un perete de stanca de care sa ma sprinjin cand am nevoie si langa care sa ma ghemuiesc si sa adorm.
Nu vreau copaci razleti si miros de verdeata; vreau o padure de povesti, cu zeci, sute, chiar mii de arbori ce se ridica pana la cer si ma acopera cu umbra lor racoroasa si vreau miros de muschi pe radacinile lor si buruieni peste tot in jur.
Si nu vreau verdele crud al campului ce pare ca nu se mai sfarseste; vreau albastru pur de rau de munte. Vreau sa sclipeasca in linie franta de fir de apa si sa-mi inece gandurile sub nesfarsita-i revarsare.

Vreau sa izvorasca intai de sub peretele de stanca si sa rabufneasca fioroasa peste pietre, rostogolindu-le la o parte din drumul ei, navalnica precum o Iala si incapatanata ca mine. Si apoi sa-si croiasca drum printe zecile, sutele, miile de copaci si sa se piarda printre muschi si buruieni. Si sa o aud doar, usor, cum susura in note de basm, purtand cu ea povestile atator mii de suflete pe langa care doar a trecut sau pe care le-a luat cu ea, ducand mai departe lumii sperantele, visele, dezamagirile si durerea lor.

Si sunt geloasa pe tine si raul tau albastru si prapastia ta adanca si as vrea ca macar un fir de apa din raul tau sa se abata si prin visele mele. Macar ar mai sterge din verdele asta crud si umed.
Ce zici, poti sa-mi imprumuti si mie raul tau pentru o noapte?"




Intelegi ce se intampla?